2010-02-03

Locurile care ne aleg

INca incerc sa-mi dau seama cum sa formatez articolul, asa incat postul de mai jos are un caracter temporar.


Se pare ca uneori locurile ii aleg pe oameni si nu invers.
Dati-mi voie sa va exemplific, tovarasi...

LOCUL CU PRICINA NR.1
ordine temporar-spatiala obligatorie
Un an si jumatate in urma ne-am prins, eu si Sabi in unul din sporturile nationale ale olandezilor - mutatul intr-o noua locatie. La noi se numeste transhumanta, la ei e "verhuizing". Dupa ce timp de un an, locuisem in Arnhem, venise vremea sa ne mutam intr-un apartament mai spatios si de ce nu, mai ieftin.
Intr-una din plimbarile noastre cu motocicletele, am ajuns intr-o zi cu soare si din pura intamplare, urmand soselele ce ni se deschideau in fata, in Tolkamer. Un satuc situat pe malul Rinului, acolo unde fluviul intra in Olanda. Ne-a placut extrem de mult. Stiam ca urmeaza sa ne mutam, dar nici prin gand nu ne trecea ca aparitia nostra pe digurile din Tolkamer (in traducere "Camera Vamala"), nu urma sa fie intamplatoare.


Rinul, sau "cum se vede Germania de peste parau"

Da, soarele straluceste si in Olanda. Chiar mai mult decat ar crede unii. Si mai mult decat ar recunoaste olandezii intr-o conversatie ocazionala.

Un copac nebun. I s-o fi tragand de la fata de-i miroase florile

La cateva zile distanta, dupa cautari prea putin fructuoase de oferte pentru inchirieri, am dat peste un anunt imbietor: 75m patrati, un pret bun, iar cat despre locatie...surpriza! Tolkamer. A doua zi semnam contractul de inchiriere.
As putea zice ca nu intru-totul intamplator. dupa un an jumatate, ne place la fel de mult satucul cu pricina.


Bijland (mai pe romaneste "Bailand", lacul din foarte vecinatatea localitatii

Barja incarcata cu "stiu ei ce", navigand in amonte pe Rin catre "stiu ei unde"

Exact ceea ce se vede: case


LOCUL CU PRICINA NR.2
ordine temporar-spatiala aleatorie
Acum mai bine de un an am iesit cu Sabi la o plimbarica, binenteles, pe motorete.
Am pornit a ne invarti rotile de pe coama digurilor care pazesc Rinul, in sus numitul Tolkamer, infulecand din kilometri de asfalt si peisaje verzi cu vacute si oite impacate cu ele insele si cu restul Creatiunii. Am mers atunci din partea de Est a Olandei (de pe granita cu Germania), spre Vest, pana in apropierea Rotterdamului.
Printre multele localitati vazute din seile motocicletelor, una ne-a ramas pe retina. Si asta pentru ca, pe langa faptul ca avea un farmec aparte, acolo am facut si popasul in care ne-am delectat stomacele cu niscaiva creveti si cate o inghetata. Inghetata era pentru racorirea sufletelor - aleasa ca desert pentru ca afara erau aproape 30 de grade, iar noi incotosmanati in costumele de motoristi. Cine stie cunoaste - problema supraincalzirii aparand in special cand nu mai esti in miscare, cu vantul in fata.
Localitatea cu pricina se numea / numeste Nieuwegein (nu incercati sa o pronuntati ca va incalciti limba in gura, dar, pe romaneste s-ar pronunta cam asa: Niuveheain, rostit repede si cu 'h" pe postul vestitului "g" olandez, rostit din gat) Acest mic orasel e de fapt una din suburbiile Utrechtului si are ca principal punct de atractie una din cele mai mari ecluze din Olanda "Prinses Beatrixsluizen". Am amintit in treacat de ecluza in cauza, asa, ca fapt de inginerie, pentru cine e interesat. Si tot ca fapt divers poate fi notat si faptul ca tot aici isi are sediul si una din primele doua top companii care se ocupa cu producerea si vanzarea filmelor porno cu animale. pai, na, daca exista cerere, exista si oferta. Sau era vice-versa. Oricum, intre timp am aflat ca obiectul de activitate al respectivelor companii a devenit ilegal in Olanda si deci le paste inchiderea fortata. Detalii (in engleza) asupra noii legi si asupra altor aspecte din viata olandezilor, gasiti aici
Sa revin insa la crevetii si inghetata noastra savurati pe o banca plasata strategic la umbra unor copaci, pe malul unui canal linistit. Nu departe de noi, un pod din acela specific canalelor navigabile, care se ridica pentru barcile cu catarg. Alea care sunt. A se vedea pozele



Nici o barca cu catarg aici
"Godverdomme, een bottletje in het watertje!"
"La naiba, o sticluta in apa" ar fi traducerea libera, cu diferenta ca in blestemul olandez e pomenita Persoana Divina si nu Nespalatul.
O traducere mai apropiata ar fi "D-zeu sa ma blesteme, o butelcuta in aputza"



Care sunt sansele ca fix in casa din spatele nostru sa locuiasca o persoana care Sabina o va intalni in Anglia, in timpul stagiului ei de studiu obligatoriu inafara Olandei? Nu sunt bun la calculul probabilitatilor, dar sunt sigur ca sansele sunt mici si ar implica cela 16 mil de locuitori ai Olandei si cele alte cateva zeci de universitati din alte cateva tari dintre care Sabina ar fi ales ca destinatie. Si apoi ar mai intra in calcul posibilitatea ca ea sa nu fi ales sa stea in campusul respectivei universitati. Ei bine, cu toate acestea, in
Scarborough, UK, in campusul universitatii de acolo, Sabi a cunoscut si s-a imprietenit cu o olandeza. Am si cunoscut-o pentru ca parintii ei au fost foarte binevoitori si au adus surplusul de bagaje pe care Sabina l-a acumulat inevitabil in UK